Ieri am avut cam multa treaba,insa printre toate treburile am realizat un lucru care m-a pus pe ganduri..
Observ cat de des ne uram unii altora sa fim fericiti,cat de frecvent vedem ca nu suntem ceea ce ne dorim!Constat ca fericirea depinde de binele celorlalti sau macar de o constientizare a celor din jurul nostru.Numai cei egoisti traiesc in absenta lumii,izolati in celula narcisista.
In primul rand cred ca fericirea e un concept abstract,dar care se hraneste cu lucruri concrete.De cate ori avem ocazia ne comparam cu cei din jur,cu semenii nostri,analizand astfel faptele lor.Sunt convinsa ca atunci cand fiecare dintre noi a luat o nota nesatisfacatoare a cautat explicatii in lucrarile altora mai multumiti,sau cand am achizitionat un produs,cu siguranta am sondam opinia celor incantati de cumparatura.In concluzie:ograda altuia e la fel de importanta ca a mea,sau nu?
In plus,iubirea cuiva atrage dupa sine impartasirea momentelor de satisfactie.Deci ne ingrijim de propria fericire,prin purtarea de grija a celorlalti...cunoscutul efect al bumerangului,sau cel putin al reactiei in lant.
Sa revin..orice fericire exterioara o marcheaza pe cea personala,clar!.Constat ca omul isi construieste o imagine de sine valabila si in functie de reperele altora...pacat?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu