.

   Ma gandesc ca in ultima perioada, am incetat sa imi mai ascult gandurile.Crezand ce e decat o problema de comunicare cu ceilalti ( ei ma intreaba ce am, eu SINCER nu stiu ce sa spun ) ,am ignorat-o. Acum incerc eu sa ma gandesc la orice, si nu reusesc, sau daca reusesc, uit imediat iar apoi mintea mea se albeste. Mi-e foarte usor, sa citesc, sa ascult, sa judec in tacere, sa NU-mi dau cu parerea iar apoi sa tac. Pentru ca mi-e frica sa nu ranesc pe cineva prin ceea ce zic. Mintea mea a luat-o razna, vad lucrurile foarte deformat. Vreau liniste si simt ca pot sa creez. Ceva. Orice. Imi vine sa pictez sau sa cant sau sa fac poze.Curios...cu cata usuritate reuseam sa leg inainte cateva propozitii si sa realizez un post - mai simplu sau din contra mai complex si greu de inteles- atat de greu imi e acum cand nu stiu nici macar ce vreau sa spun.Sau sa realizez.Mi-a facut rau ca n-am mai destainuit simtirile si trairile de pana acum.Ma simt coplesita de absolut tot ce inseamna existenta. Sunt putin depresiva si tematoare.NU am pic de curaj.O sa continui sa scriu, de fapt...o sa reincep,o sa reincerc sa-mi pun gandurile din nou in jurnalul asta electronic,fie ca sunt niste idiotenii ,fie ca sunt idei destepte...poate intr-un sfarsit imi dau seama unde e "caramida " lipsa. Trebuie sa fac ceva si sa ma regasesc, pentru ca nu ma mai recunosc..Life goes on!:)

17:-)

   Hmm..Toata lumea imi spune ca viata e cea mai usoara cand esti copil sau adolescent dar tin neaparat sa spun ca nu e adevarat.Ci dimpotriva, este o perioada foarte dificila, in care inveti multe lucruri, in care se ivesc diferitele probleme legate de varsta (la saptesprezece ani nu este ceva tocmai usor) si in care iti conturezi personalitatea..
    Am 17 ani...mai e putin si devin majora..sincer,e varsta la care vreau sa ma opresc,sa opresc timpu si orice clipa..
Sunt constienta ca am de luat foarte multe decizii si de multe ori pur si simplu nu stu ce sa fac, incerc sa traiesc din plin aceste cateva clipe pe care le am la 17 ani.
    Observ ca devin din ce in ce mai dificila. Foarte multa lume imi spune ca sunt ciudata, incapatanata,rebela,nehotarata,nu-mi pasa..
    As putea spune ca simt ca aceasta varsta reprezinta inceputul vietii mele, defapt..
m-am trezit ca dintr'un vis si incep sa-mi fac griji despre ce vreau sa fac,ce ar trebui sa fac, ceea ce pana acum nu cred ca se prea intampla.Stiu ca ce am de facut e sa am incredere in fortele proprii,sa pot sa nu bag in seama toate lucrurile pe care le aud.E clar faptul ca de fiecare data se poate si mai bine si tocmai de aceea, daca ceva nu-mi va iesi cum vreau,nu ma dau batuta,ma gandesc ca nici nu se putea altfel.Nimic si nimeni nu este perfect.Ca noi tindem sa devenim astfel e adevarat, dar niciodata nu vom reusi...
    Am invatat sa ma accept asa cum sunt.Tot ce am de facut e sa fiu cu ochii-n patru!Imi desfac aripile si zbor cat mai sus, zambesc cat mai mult si imi deschid inima.
Promit sa ma bucur mult mai mult de orice clipa,fara sa mai pun intrebari si fara prea multa curiozitate,traiesc clipa,mama mi-a zis ca da,viata e aproape o enigma dar daca incerci cat de cat sa-i dai de capat,si ca nu este foarte important ce faci, ci dorinta, placerea sau bucuria cu care faci acel lucru..

Miroase a primavara..

  Eu:Mada,ce frumos miroase..
  Mada:Da Bia,a primavara..
  Eu:Nu,a ploaie..ce-mi place!
  Mada:Biaa,a ploaie de primavara!
     Discutie la care ma gandesc de cateva zile:D..coboram intr'o dupamasa la verisorii nostri,soarele se chinuia sa iasa de dupa nori,si coborand pe strada am simtit un miros atat de placut..eram posomorata cu tezele,vreme urata,o perioada din viata mea nu tocmai placuta,dar brusc mi-a reaparut zambetul pe fata,zambeam cu sufletul..
  Ceva se intamplase,cuvintele surorii mele m-au facut sa inteleg cateva lucruri.O mireasma placuta de primavara bantuia straduta,eram pierduta si incercam sa inteleg cateva lucruri.
  Am trecut printr-o perioada nu tocmai placuta,ma confrunt cu problemele adolescentine,cu intrebari care nu-mi dau pace,cu ganduri si sfaturi.De ceva vreme simt ca vine primavara,era un simt fizic,a devenit apoi psihic,pentru ca-mi facusem curatenie in ganduri,acum simt primavara in sufletul meu.Si inca ploua,cad picaturi marunte,din ce in ce mai rar,dar ploua,vad in departare raze de soare si simt tot mai mult mireasma primaverii.
  In ultimul timp am cunosc foarte multi oameni,mi-am facut multi prieteni,mi-am dat seama ca multe persoane din jurul meu ma iubesc,mi-am dat seama ca am mai multi prieteni decat ma asteptam.
   M-a plouat si acum sunt vesela...Zambesc!Nu m-am mai simtit asa de zile bune, parca plutesc pe nori acum, asa usoara ma simt.Simt ca m-am schimbat.Nu fizic, ci doar in modul de gandire,mi s-a spus ca si privirea mea e mai vesela, mai calda, nu mai am privirea aia cu care sperii pana si cei mai fiorosi lei din jungla:)).
   Pana si celor mai triste piese le gasesc o nuanta de roz;)).Le ascult cu placere acum, indiferent de mesaj..Simt ca dupa cateva luni de ger,miroase a primavara!:D