Ziua sufletului

  M-am confruntat de curand cu un gand..oarecum ciudat!Mi-am propus sa nu dorm o noapte intreaga,ca pretext am folosit dorinta de a vedea rasaritul!Am rezistat,am vazut rasaritul,urmatoarea zi am fost putin obosita,fizic vorbind,insa asta nu m-a oprit din drumul pe care l-am ales.Urmatoarea noapte am stat din nou treaza!Astfel am descoperit ca nimic nu e mai frumoasa decat noaptea!Am realizat ca urasc zilele si ca adevarata viata se petrece in timpul noptii.
  Pare putin absurd,insa am convingerea ca am dreptate.Noaptea e deosebita!In opinia mea ziua e zgomotoasa,plina de actiuni si intamplari care ne abat de la noi insine,e incarcata,chiar e urata!Sunt constienta de faptul ca noaptea e lasa de Dumnezeu pentru odihna,insa aici intervine problema,fiind vorba strict de odihna fizica!Si eu traiam cu conceptia ca daca nu dorm noaptea,ziua nu voi fi buna de nimic.Clar e fals!
  Omul e format din doua fiinte,una trupeasca si una sufleteasca!Astfel dupa o noapte bine dormita trupul e in forma,vrea sa se mistuiasca, sa aiba multumiri, si degeaba vrei sa  fi altfel, caci el te stapaneste si te poarta dupa pornirile lui!Astfel suntem ghidati de trup!Pe inserate, insa,dupa ce trupul a obosit, incepe sufletul sa se ridice deasupra,pentru ca lumina Soarelui intuneca sufletul.Acum ne simtim mai usori, mai fara de grija, ca scapati de toate!Noaptea petrecem clipele de veselie,noaptea avem parte de cele mai placute ceasuri din viata noastra.Si daca e adevarat ca in ziua de dupa o noapte nedormita suntem obositi, cu atat mai bine, caci pauza nu o cere sufletul, ci trupul!
  Am descoperit si faptul ca noaptea poti sa cunosti pe un om mai bine decat ziua, fiindca noaptea firea lui cea adevarata iese mai la iveala, si bunatatea,dar si rautatea lui.Eu ma tem de noptile petrecute in nedormire,dar in acelasi timp le iubesc!Ma regasesc uitandu-ma la stele sau pur si simplu ascultand liniste!
  Evident e necesar un echilibru intre suflet si fizic,astfel nu e posibila o viata fara somn.Sunt constienta de acest lucru,insa dupa aceste trairi am sa incerc sa caut bucurie si fericire in ziua sufletului si sa aplic teoria "Traieste clipa!"si pe timp de noapte.MERITA!
P.S.Urmatoarea noapte dorm pe iarba!:)))



  

Taria celor slabi

  Puterea omului a constituit mereu un obiect al admiratiei,dar ea se masoara mai ales in situatii limita...
Sunt slaba,stiu!Nu stiu ce vreau,nu stiu ce fac,nu stiu nimic..traiesc in continua cautare,dar ce caut?De ce incerc sa par puternica daca sunt constienta de faptul ca nu ma carcaterizeaza,nu am gasit acea "forta"in interiorul meu,totusi in sufletul meu am incredere in mine,in fortele proprii si inca sper ca voi atinge,cel putin o data,acel punct maxim,in care eu sunt capabila sa afirm cu tarie ca sunt puternica!Ma demoralizeaza, descurajeaza incoretitudinea, nedreptatea, dar cum e la moda, am cam devenita imuna. As zice ca sunt moderata sau cel putin asa imi place mie sa cred..puternica?slaba?..pff..
  Poate ca aceasta tarie de caracter tine mai putin de elanul vointei.Oricata vointa de afirmare ar exista in interiorul unui om,viata ne poarta mereu pe drumuri necunoscute,unde la fiecare raspantie simtim atingerea imprevizibilului.Daca toti stim sa ne bucuram,daca toti ne emotionam atunci cand intalnirile noastre cu celalalt stau sub semnul zodiilor bune,putini reusim sa fim egali cu noi insine in durere,dezamagire..Daca suntem oameni cu prietenii si neoameni cu cei care ne dezamagesc sau ne fac rau,trebuie sa admitem ca in raportul cu sine si cu lumea,am ESUAT!
  Oare e fireasca tendinta omului de a fugi de suferinta?Poate..doar ca e in zadar,pentru ca  pe orice taramuri ale lumii ai pasi,intunericul,ratacirea, te coplesesc.Taria de caracter devine vizibila atunci cand omul se opreste din alergarea lui si indura cu demnitate raul!Ce merit are un parinte care e tandru cu fiul sau doar atunci cand acesta reuseste?Cata admiratie naste un credincios care isi iubeste zeul numai in bunastare?Taria de caracter sta,cred eu,in parintele care isi invata copilul sa piarda,in credinciosul care canta in bezna cea mai infricosatoare un psalm..:(
   Poate ca aceasta tarie e un dar al celor constienti de o lege ascunsa a vietii:exista o alternanta a luminii si a intunericului,a fericirii si a nefericirii,iar in cel ce traieste intens doar fericirea,lumina si se abandoneaza durerii cu amaraciunea victimei,gasind mereu vinovati intre cei din jur sau,daca nu,in cer,acela e un om pe care viata l-a invins inainte de lupta.
M-a invins?

Cel mai aprig adversar!

  Timpul trece..nu inteleg.As vrea sa-l pot opri,sa pot impiedica unele lucruri,sa raman suspendata in unele momente de fericire,sa ma agat de clipele de bucurie sa nu mai treaca..in fata timpului ma simt neputincioasa:).
   Timpul trece…asta mi-a venit astazi in minte. Intr-adevar timpul trece si noi ne schimbam, nu e nimic nou, stiam asta, dar e una sa stii asta si alta sa realizezi..astazi am realizat ca nici "Traieste clipa!" nu ma mai ajuta..o traiesc da si?trece la fel de repede,e firesc!
  Timpul este intim legat de sentimentul  propriei noastre existente..Simtim cum noi insine ne schimbam si vedem cum toate care ne  inconjoara se nasc, se transforma si pier..Uneori e vizibila aceasta trecere si acest fapt declanseaza(cel putin in interiorul meu)un razboi intre TRECUT,PREZENT si VIITOR..
  As vrea unele zile sa le lungesc macar cu o ora,unele ore sa le lungesc macar cu un minut,dar nu pot.Sunt fericita,zambesc si mi-e foarte bine,insa imi trece fulgerator  prin minte faptul ca se va sfarsi fercirea si voi reveni la rutina.DE CE?
  Axa timpului este destul de scurta pentru un muritor, ma tot gandeam ce am putea face sa invingem timpul. In principal nimic. Cu toate acestea de multe ori cand suferim sau cand avem o problema mereu ne punem bazele in timp, credem ca ne ajuta sa uitam. Poate ca da, insa adevarul este undeva la mijloc.Timpul reuseste sa ascunda amintirile, insa nu poate sa le stearga..
   Poate as putea fi invidioasa pe familia Columbeanu, au bani, au copil,se cred o familie fericita sau as putea fi invidioasa pe cei care traiesc atat de intens(maxim:D)incat pierd notiunea timpului,dar mai degraba sunt invidioasa pe doi batranei care coboara din tramvai si ii vad tinandu-se de mana. De-a lungul timpului si-au pastrat iubirea, respectul,si bunastarea.Oricat de dur ar fi timpul cu noi, mereu avem posibilitatea de a fi mai presus de el..pentru ca timpul nu poate fi inteles,el trebuie valorificat,si cu toate acestea exista momente,in cazul meu astazi,in care timpul devine cel mai puternic adversar,astfel te invinge..pe mine cel putin ma doboara!
  Toate se intampla,cred eu,pentru ca avem o perceptie diferita a timpului in functie de asteptari.Cand stii ca dai un examen timpul trece repede cand trebuie sa te intalnesti cu cineva drag timpul trece lent..foarte lent!
  Timpul trece..continua sa treaca si acum,cand scriu si atunci cand o sa termin de scris,trece si nu se opreste..Nu-mi place!Imi pun o intrebare si nu gasesc raspuns..Daca VIITORUL se transforma in PREZENT,PREZENTUL devine TRECUT..rezulta ca VIITORUL E TRECUT?..ciudat..:-??
  Pff..cred ca am deviat putin de la subiect,imi doream sa iasa altceva,dar poate ca e un subiect mult prea sensibil pentru mine si nu-l pot aborda cum trebuie..
"Timpul e ucigasul perfect, omoara tot, omoara toate sentimentele care ne-au zdruncinat vreodata, omoara ura, omoara iubirea, nimic nu mai ramane…"

P.S.Recomand calduros(in astfel de momente):Holograf-Vine o zi   si Veritasaga-Ucigasul perfect.

Existenta si iubire..

 

  Cateva cuvinte despre iubire(sau existenta??)..hmm..e cam dificil acest subiect,dar pe cat e de dificil,pe atat de frumos si complex.
  Cu siguranta nimeni nu poate face abstractie de iubire,caci din iubire ne-a creat Dumnezeu..:)
In ceea ce ma priveste consider ca exist doar daca iubesc firul ierbii verzi,pamantul din care rasare firul ierbii verzi,aerul de desupra pamantului si cantecul privighetorii din aer,norii care aduc ploaie si raza de lumina dintre mine si stea..Apoi,exist doar daca limba inimii mele intelege limba inimii oamenilor de langa mine,daca ma las locuita de grijile lor,de bucuriile si de visurile lor.Exist atata timp cat ma mir si ma dezmir de blandetea si smerenia cu care cei din jurul meu isi adorm pruncii,de patima cu are mama mea isi canta dorurile,de seninatatea cu care tatal meu isi accepta conditia trecatoare gatind-o frumos in "a lumii craiasa".
  Pentru mine verbul a fi inseamna a iubi.Am convingerea si imi place sa cred ca si restul lumii e de aceasi parere,iubirea este subiectul care face actiunea de a fiinta.
P.S.EXIST,deci IUBESC!
 

Nefericirea fericirii

   Ieri am avut cam multa treaba,insa printre toate treburile am realizat un lucru care m-a pus pe ganduri..
  Observ cat de des ne uram unii altora sa fim fericiti,cat de frecvent vedem ca nu suntem ceea ce ne dorim!Constat ca fericirea depinde de binele celorlalti sau macar de o constientizare a celor din jurul nostru.Numai cei egoisti traiesc in absenta lumii,izolati in celula narcisista.
  In primul rand cred ca fericirea e un concept abstract,dar care se hraneste cu lucruri concrete.De cate ori avem ocazia ne comparam cu cei din jur,cu semenii nostri,analizand astfel faptele lor.Sunt convinsa ca atunci cand fiecare dintre noi a luat o nota nesatisfacatoare a cautat explicatii in lucrarile altora mai multumiti,sau cand am achizitionat un produs,cu siguranta am sondam opinia celor incantati de cumparatura.In concluzie:ograda altuia e la fel de importanta ca a mea,sau nu?
  In plus,iubirea cuiva atrage dupa sine impartasirea momentelor de satisfactie.Deci ne ingrijim de propria fericire,prin purtarea de grija a celorlalti...cunoscutul efect al bumerangului,sau cel putin al reactiei in lant.
  Sa revin..orice fericire exterioara o marcheaza pe cea personala,clar!.Constat ca omul isi construieste o imagine de sine valabila si in functie de reperele altora...pacat?

E mai rau fara rau?!

O lume fara rautate..oare asta ar insemna o lume ideala?O lume ideala,perfecta..hmm..asta ar include si rautatea clar.Cred ca raul face parte din perfect...
  Dar sa ne imaginam o lume fara rautate..o lume in care binele si zambetele predomina,dar suntem noi oamenii in stare sa creem o astfel de lume?Clar nu!
  O lume lipsita de rau e o lume in care zambetele oferite sunt sincere si nu ascund invidie si ura,e o lume in care omul are puterea de a spune exact ceea ce gandeste,e lumea in care grijile si problmele nu-si au loc pentru ca ele se nasc din rau,e o lume in care nu "eu" este cel mai important,ci "ei"reprezinta totul,cei dragi noua..
  E  o lume fara suferinta,lumea in care nimeni nu raneste pe nimeni,in care nu ai ce ierta si nu ai ce reprosa nimanui..
  Aceasta lume seamana foarte mult cu cea a copiilor.Copilaria tinde spre lumea fara rautate.Copilaria e un mic paradis in care rautatea apare foarte rar.Copii isi imagineaza lumea asa cum vor,se amuza din nimic si plang din orice,copii spun direct si sincer ceea ce cred,fara minciuni si falsitate,copii nu poarta ranchiuna,ei apreciaza ceea ce au atunci cand trebuie.De ce nu pot fi si adulti asa?Oare pentru ca pe masura ce inaintam in varsta rautatea se instaleaza fara sa constientizam acest lucru astfel incat devine indestructibila?Sunt convinsa ca exista viata fara rautate,dar pana cand realizam acest lucru constatam ca avem nevoie de ea pentru a trai,e mai rau fara acel rau.
  Cred ca lucrurile rele au rolul sau.Caci n-am sti ce e bunatatea,dragostea si prietenia daca n-ar exista si reversul lor.Si ce lume ar fi aceea in care numai ne-am iubi ,mangaia si zambi dragalas toata vremea?
 Pentru ca omul nu are puterea sa vada un lucru pana nu cunoaste si opusul lui,pentru ca nu vede lumina fara intuneric,nu simte caldura daca nu simte frigul,pentru ca stie ce inseamna odihna doar daca exista oboseala,nu pretuieste fericirea pana nu simte suferinta..si nu poate vedea lucrurile bune pana nu le vede pe cele rele.Astfel omul invata sa pretuiasca caldura,odihna,lumina,fericirea si tot ceea ce este bun si realizeaza ca viata e complexa oferind mai multe oportunitati,iar el poate alege abia dupa ce cunoaste toate aceste lucruri.Daca ar fi totul bun pentru ce am lupta?Care ar fi scopurile omului?Viata e mult mai frumoasa atunci cand lupti cu raul pentru a atinge binele.Daca totul ar fi egal nu am putea avea termeni de comparatie si mediocritatea ar fi singurul grad care ar predomina.
  Lumea fara rau e exact ceea ce Dumnezeu a creat incă din gradina Eden,dar Dumnezeu va pune capat tuturor relelor si tot El va hotari cand suntem demni de a cunoaste acea lume,Paradisul. 
Foare sugestiva afirmatia marelui geniu:
"Toate-s praf...Lumea-i cum este si ca dansa suntem noi."(Mihai Eminescu)

 

 

Ieri,astazi si maine:COPIL

 

  Curiozitate?Inocenta?Puritate?Zambete?Sinceritate..?Naivitate?..
  Mai simplu spunem COPIL  si vom curpinde tot.
 E 1 iunie..ziua copiilor..ziua noastra a tuturor.E o zi deosebita..e ziua in care orice om matur,cu pretentia de a fi tratat ca persoana pe deplin responsabila deschide cutiuta cu amintiri,sterge praful asternut peste toate bucuriile copilariei si retraieste fiecare clipa alaturi de cei dragi.
  E greu pentru cei mari sa se desprinda de maturitate,de seriozitate,sa renunte la a face crize de nervi in fata nazbatiilor unui copil,dar in aceasta zi chiar si ceea ce pare imposibil este posibil!Trebuie inteles faptul ca dincolo de a educa,oamenii au nevoia de a invata,de a invata de la cei mici ca bucuria vine din lucruri marunte,banale...
  Astazi recomand ca toti adultii sa urmeze comportamentul unui copil,insa nu doar astazi..de fiecare data cand viata ne incearca greu si grijile nu inceteaza sa apara singura solutie,cred eu,este "dematurizarea" sau intoarecerea la copilarie.Un copilas nu e implicat direct in agitatia lumii,un copilas nu daruieste zambete false dupa care se ascunde invidie si ura,el infrunta viata cu suflet curat si cu o privire calda..ce e mai frumos decat un copil?
  Cu totii am fost,suntem si vom fi copii.Sunt convinsa ca nimeni nu a uitat cat de simplu si frumos e sa iti imaginezi lumea asa cum iti place,nimeni nu a uitat ca odata se amuza din orice si se supara din nimic,fiecare isi aminteste ca odata era copilul care radea mereu si nu avea grija zilei de maine...ce clipe deosebite..
  In ceea ce ma priveste vad doar o scapare din "lumea celor mari".Tot ceea ce trebuie facut e ca adultii sa se alimenteze din rezervorul cu amintiri din copilarie,sa fie prietenii de joaca ai copiilor,sa culeaga din jur doar roadele bune si curate si sa caute in suflet inocenta de copil,care sta in umbra maturitatii asteptand sa fie "scoasa la lumina",astfel se poate reveni usor la tot ce tine de copilarie.
  E atat de frumos sa fi copil,insa din nefericire exista din ce in ce mai multi copii care nu stiu ce inseamna copilarie,copii care simt pe propria piele cateva adevaruri groaznice legate de viata.Sunt copii exploatati,maltratati,agresati,atat verbal,cat si fizic si psihic..si in ciuda acestor nedreptati ei nu raspund cu ura si nu poarta pica nimanui,ei ofera zambete gingase,priviri inocente,pentru ca nu inteleg ceea ce se intampla..si ceea ce doare cel mai tare e indiferenta noastra,a celor din jurul lor..
  Sufletul,indiferent de varsta biologica trebuie sa ramana inocent,infantil.Trebuie sa gasim in interiorul nostru forta de a depasi limitele impuse de timp si sa pasim din nou pe strazile copilariei si in locurile de joaca.Sa invingem minciuna cu un zambet sincer,sa doboram indifrenta cu o privire calda,sa coloram viata cu rasete patate de fericire,sa apreciem curcubeul fara ploaie si soarele fara luna,bunatatea fara rautate si primavara fara toamna..sa fim copii!
  Si va trece si aceasta zi..vor trece toate..va trece copilaria..vor ramane amintirile,dar ele traiesc in noi..vom zambi cu nostalgie,cu tristete..cu regret,dar indiferent de numarul anilor ramasi in urma sa nu uitam sa fim copii!
La multi ani!
P.s.Cand cresc mare vreau sa fiu copil!