Intr-un colt uitat de lume,invaluit de durere,trupul meu zace intro agonie dureroasa.Ploua cu stropi mari peste sufletul meu,vantul aspru bate prin crapaturile inimii.Speranta mea de mult uitata,spune sa o ascult pentru o clipa,dar stiu ca totul e in zadar,si frigul imi inunda trupul.In noaptea rece,inima imi plange de durere cu lacrimi de sange cersind un strop de ajutor.Trec trupuri fara suflet,se opresc,ma privesc o clipa,apoi in ceata deasa dispar ca si cum nu ar fi existat.Singura mea hrana e durerea,iar de sete lacrimile mele proprii le voi bea.In linistea sinistra,doar plansul inimii se aude,nu vad nici un capat de lumina,tot e negru in jurul meu.Acum imi doresc ca timpul sa ucida tot si sa uit cat mai repede clipele groaznice,raman amintiri..ganduri..ce-mi inunda sufletul si mintea,dar stiu ca am puterea sa trec peste,va ramane doar amintirea,ce o voi pastra mereu cu mine:doi copii ce se iubeau!
Si ma rog la Dumnezeu sa ma ajute sa privesc tot binele din acest rau,pentru ca stiu ca undeva,sta ascuns un bine,urmeaza sa deschid ochii si sa pasesc spre un nou inceput!
P.S.Amintirea este lucrul cel mai frumos al uitării!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu