Şi simt miros de toamnă. Toamnă târzie ce se aşterne uşor peste inima şi peste gândurile mele. O stare de melancolie, de trecut,stă între liniştea sufletului meu şi zbuciumul teroare. Mă doare mintea! Şi ochii şi buzele şi tot. E o durere fără chip,fără motiv.
Într-un ceas târziu au început a se îngălbeni frunzele, sentimentele mele.Se pregătesc a cădea, a lăsa copacii goi, a-mi lăsa inima pustiită.Şi fără pic de milă bate vântul printre sentimentele mele,scuturând orice urmă de încredere, de iubire, de linişte.
..mi-e dor de vară. Să simt fiorii vacanţei încălzindu-mi sufletul. Mi-e dor de adierea dulce a mării ce-mi alina iubirea, pasiunea, dorinţa. Mi-e dor şi simt cum sufletul îmi arde de dorinţă pentru linişte. Atât de puţină linişte în jur şi atât de multă aglomeraţie.
Iar frigul toamnei îmi îngheaţă toate simţurile. Mă simt tristă, goală pe interior şi fără voinţa de a zâmbi. Vreau să se termine stresul, suspansul, gândul, melancolia, frigul, tristeţea, răutatea, grija, durerea, furia, dispreţul, slăbiciunea, dezamăgirea.
Dar de dimineata m-au binedispus cateva raze de soare,apoi..mi-am dat seama ca pot,şi am vointa de a zambi,şi cu zambetul sterg tot,trebuie sa fiu in continuare puternica si..pot sa lupt pentru mine si lumea mea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu